Un tânăr din Botoșani circula cu mașina haotic pe un drum din județ, chiar în fața unui echipaj de poliție. Surpriza pe care au avut-o oamenii legii!

Un botoșănean a fost prins la volan, deși nu avea permis. La data de 29 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 298, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna George Enescu, care avea o deplasare haotică.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *