Administraţia Națională de Meteorologie a emis marţi, 30 iulie, prognoza meteo actualizată pentru intervalul 30 iulie – 26 august 2024. Potrivit specialiștilor, încălzirea se va menține și pe parcursul săptămânii viitoare, când valorile termice se vor apropia de 40 de grade Celsius. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în perioada 3 – 5 august.
Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
„De la mijlocul acestei săptămâni, vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, canicularã dupã-amiaza în Câmpia Românã şi în Câmpia de Vest. În aceste regiuni și disconfortul termic va fi în creştere de la o zi la alta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 38 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade Celsius, mai scãzute în zonele depresionare, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil în regiunile nordice şi nord-estice şi mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea şi pe crestele montane. Încălzirea se va menține și pe parcursul săptămânii viitoare, când valorile termice se vor apropia de 40 grade Celsius. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în perioada 3 – 5 august”, spun specialiștii de la ANM.
Vremea 30 iulie – 5 august 2024
Valorile termice vor fi local mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Prognoza meteo 5 – 12 august 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și sudice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile montane.
Vremea 12 – 19 august 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo 19 – 26 august 2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în zonele montane și local în restul teritoriului, noteaza Observator.