VIDEO Valeriu Iftime a spus de ce l-a adus pe Ciobotariu ca antrenor la FC Botoșani: Există o chimie între mine și Liviu care nu o pot explica

Noul antrenor al FC Botoșani, Liviu Ciobotariu,  a fost prezentat oficial, astăzi,  în prezența lui Valeriu Iftime. Finanțatorul clubului FC Botoșani a dezvăluit care au fost motivele pentru care a decis să-l aducă la Botoșani pe Liviu Ciobotariu, precizând că între el și antrenor există ”o chimie”.

Este după patru-cinci ani când vin la o instalare. Îi mulțumesc lui Liviu că a venit. Cumva, nu că îmi dă o stare de confort, îmi dă ceva în care eu am încredere și că lumea din Botoșani trebuie să înțeleagă că nu tratăm fotbalul decât foarte, foarte serior. Și că ce s-a întâmplat în perioada asta, ne-am salvat de la retrogradare, și asta a fost un lucru foarte important, faptul  că a plecat Bogdan Andone de la noi neanunțat și fără să explicăm foarte mult lumii,,, nu aș vrea să mai revin la acest aspect. Primul lucru pe care vreau să îl spun este că sunt convins că avem o treabă grea, că Liviu știe asta și că nu a venit la Botoșani căutând un loc de muncă, ca să facă performanță. Există o chimie între mine și Liviu care nu o pot explica”, a declarat Valeriu Iftime.

Acesta a ținut să precizeze că nu a lăsat fotbalul, deși există astfel de comentarii, și, spune el, că fotbalul este important pentru imaginea Botoșaniului.

Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “VIDEO Valeriu Iftime a spus de ce l-a adus pe Ciobotariu ca antrenor la FC Botoșani: Există o chimie între mine și Liviu care nu o pot explica

  1. Ne spune Iftime: ,, Există o chimie între mine și Liviu Ciobotariu care nu o pot explica” Pardon, maestre – viitor președinte, corect este : ,, . . . pe care nu o pot explica” Stai cam prost cu gramatica !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *