Poliţia Locală a dat, în intervalul 24 – 25 iulie, zeci de amenzi pentru şoferii care şi-au lăsat maşinile la întâmplare pe străzile din Botoşani. Potrivit Poliţiei Locale, în acest interval au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de
16.610 lei.
În parcările prevăzute cu parcometre au fost constatate 46 de situații în care şoferii nu au achitat contravaloarea tichetului/a expirat perioada de valabilitate a tichetului afişat, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 292/2017 și dispusă măsura blocării roților a 15 autovehicule.
De asemenea, polițiștii locali au acționat și pentru depistarea situațiilor în care autoturismele au fost parcate în raza de acțiune a indicatoarelor rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă”/ ,,Staționarea interzisă”, fiind constatate 30 de fapte de încălcare a prevederilor legale și dispusă sancționarea contravențională potrivit O.U.G. nr 195/2002. Totodată, a fost dispusă și măsura ridicării a şase autoturisme, acestea fiind parcate în stațiile de transport local/parcate neregulamentar.