O profesoară originară din Botoșani, absolventă a Liceului Pedagogic, dar care a predat în Neamț, s-a stins din viață la 58 de ani. Este vorba despre Cristina Aruxandei, care a fost profesor de istorie, și a murit din cauza unei boli necruțătoare.
Colegii de catedră spun că era un dascăl de vocație, profesor metodist al Inspectoratului Școlar, consilier la disciplina Istorie, inițiator de proiecte educaționale, director de școală.
„A fost lumină pentru elevii ei și va merge în lumină! Rămânem mai săraci, mai triști, pe măsură ce, mult prea devreme, pleacă dintre noi, colegi spre alte lumi”, spune șeful învățământului nemțean.
Botoșăneanca a fost inițiatoarea Simpozionului național Incursiune în istoria învățământului românesc, ajuns deja la ediția a XII-a. În unanimitate, profesorii de istorie din Neamț, au decis că, începând din anul școlar viitor, acest proiect educațional să poarte numele de Cristina Aruxandei.
„Iubea copiii cum numai un dascăl de excepție mai poate să iubească. Nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu le este soțului, și el profesor și fiului lor, Vlad, medic rezident la Iași”, a mărturisit Roxana Pătrăuceanu.
Urmăreşte-ne pe Google News! |