Un bărbat din județul Botoșani a murit de căldură. Mihai s-a stins, joi, pe șantierul pe care lucra alături de alți doi frați ai săi. Botoșăneanul de 52 de ani avea și alte afecțiuni, iar pe fondul caniculei, acesta a început să se simtă rău în timp ce se afla la serviciu. A fost chemată ambulanța, dar din păcate cadrele medicale nu l-au mai putut salva.
Mihai era din comuna Prăjeni și lucra alături de frații săi pe un șantier. Acesta era căsătorit și avea cinci copii.
Alte două persoane din Prăjeni au murit zilele trecute din cauza caniculei. Unul este un văcar de 50 de ani, care s-a stins chiar în dreptul porții sale, după ce s-a întors de la muncă.
Recomandările medicilor pentru perioadele de caniculă
- Evitați pe cât se poate expunerea prelungită la soare între orele 11-18;
- Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius;
- Dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-2 ore zilnic în spații care beneficiează de aer condiționat ( magazine, spații publice, cinematografe);
- Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă;
- Purtați pălării de soare, haine lejere, și largi, din fibre naturale, de culori deschise
- Beți zilnic cel puțin 1,5; 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;
- Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece aceasta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cefea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
- Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben sau roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă.
- O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca un pahar de apă;
- Evitați activități în exterior care necesită un consum mare de energie;
- Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
- Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități. Interesați-vă de starea lor de sănătate!