Prefectul de Botoșani, Sorin Cornilă, cere managerului de la Nova Apaserv, Liviu Ștefan, să dea dovadă de mai multă transparență în activitate. Cornilă a cerut, vineri, într-o ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, să informeze populația atât cu privire la orice întrerupere intervenită în furnizarea apei, cu privire la problemele cu care se confruntă furnizorul de apă, cât și cu privire la proiectele de investiții derulate.
De asemenea, prefectul de Botoșani a cerut informații despre furturile de apă din rețea, dar și despre stadiul dosarelor penale întocmite pentru cei care au furat apă.
Cornilă este de părere că populația, care se confruntă cu o criză majoră de apă, are dreptul de a fi informată de activitatea operatorului de apă. El a apreciat că toți directorii de până acum ai Nova Apaserv au făcut greșeli în activitatea managerială.
„Nu vreau să mă ajut pe mine. Vreau să ajut cetățenii județului Botoșani să aibă apă la robinete. Lucrurile se vor agrava”, a spus prefectul.
VIDEO Directorul Nova Apaserv: Pierderile de apă ale companiei se ridică la aproximativ 70%