Atacantul dezamăgit de FC Botoșani. „M-am plâns că salariile nu intră la timp și au încercat să mă dea afară!”

Atacantul italian Francesco Margiotta, de 31 de ani, s-a plâns în presa din Peninsulă de faptul că și-a primit salariile cu întârziere la FC Botoșani, iar pe ultimul dintre ele nici nu l-a mai văzut. Francesco Margiotta a dezamăgit la FC Botoșani. A marcat un singur gol în 7 meciuri, iar în această vară a fost lăsat să plece de la echipă.

„Ca om am fost fericit cu experiența din România pentru că am văzut un loc nou. Totuși, din punct de vedere sportiv, nu a fost o experiență bună. Mă plăteau cu întârziere. M-am plâns de acest lucru și au încercat să mă dea afară. Staff-ul a încercat să medieze situația, dar nu am mai jucat. În timpul sezonului mereu au existat întârzieri salariale. Ultimul salariu trebuia să intre pe 30 iunie, dar încă nu l-am primit. L-am întrebat politicos pe președinte când va plăti și nu mi-a răspuns. Va trebui să iau măsuri legale și voi merge la FIFA. Din punct de vedere uman recomand o experiență ca aceasta, însă profesional a mers rău. Ce urmează acum? Impresarii mei discută cu anumite echipe, sunt nerăbdător să revin. Să începi pregătirea devreme ajută”, a declarat Margiotta, potrivit golazo.ro.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *