Canicula face noi victime, la Botoșani. Șase persoane au avut nevouie de îngrijiri medicale, după expunerea prelungită la soare. Pritre aceștia se numără și un copil de 12 ani, care a ajuns la spital cu insolație.
De asemenea, doi pacienți au rămas internați pe secțiile Spitalului Județean Mavromati Botoșani.
”În ultimele 24 ore. la Unitatea de primiri Urgențe au ajuns cinci pacienți, din care doi cu mijloace proprii de transport, iar trei cu ambulanța. Un pacient 44 ani a fost transferat de la Dorohoi cu statut post hipertermie și internat la Spitalul Județean, iar o pacientă de 87 ani, cu hipertermie, a fost, de asemenea, internată”, a declarat Ioan Aasaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.
Vremea se schimbă radical astăzi. După Codul Portocaliu de caniculă se anunță furtuni