Județul Botoșani va fi, sâmbătă și duminică, sub Cod roșu de caniculă. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ sunt deschise puncte de prim ajutor și de hidratare. Astfel, persoanele afectate de caniculă pot găsi un loc răcoros sau de hidratare la unitățile medicale și de învățământ, la sediile primăriilor și la casele de cultură.
Potrivit datelor furnizate de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, în județul Botoșani sunt funcționale 142 de puncte de prim ajutor și 151 de puncte de hidratare.
În municipiul Botoșani, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
– sediul Primăriei Municipiului Botoșani, Piața Revoluției, nr. 1;
– sediul Primăriei Municipiului Botoșani de la Casei Cărții (lângă Piața Mare);
– intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul Mihai Eminescu;
În municipiul Dorohoi, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
– sediul Primăriei Municipiului Dorohoi;
– Piața Centrală din strada Dimitrie Furtună, nr.8;
– Pietonalul Grigore Ghica.
Persoanele afectate de caniculă se pot adresa și unităților spitalicești care au fost înștiințate să pună la dispoziție spații special amenajate, dotate cu aer condiționat, dozatoare de apă, medicamente, echipamente medicale, dar și mobilier adecvat pentru odihnă.
În această perioadă, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au fost intensificate acțiunile de informare și educare preventivă a populației pentru evitarea unor evenimente nedorite ce se pot produce pe timp de caniculă.
Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
– efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
– limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
– menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
– scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
– reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Urmăreşte-ne pe Google News! |