Caz dramatic într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat de 36 de ani este căutat în apele râului Prut. Vineri, la prânz, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, care a intrat în apele râului Prut, în localitatea Ripiceni, și nu a mai ajuns la mal.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și Detașamentului Botoşani, cu două bărci, o ambulanță SMURD și echipa de scafandri. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Inspectoratelor pentru Situații de Urgenţă Iași și Neamț, pentru a completa echipa de scafandri. Până la sosirea acestora la caz, pompierii efectuează căutări cu bărcile. Misiunea este îngreunată de curenții puternici”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.