Un primar din județul Botoșani a luat o măsură urgentă pe fondul caniculei. Acesta a decis să cumpere apă îmbuteliată pentru localnici și, în plus, să le ofere și ajutor medical. Măsura a fost luată de primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, care vrea să se asigure că localnicii vulnerabili, în special bătrânii, sunt în afara oricărui pericol pe fondul avertizărilor de Cod Portocaliu și Cod Roșu emise de meteorologi.
Aproximativ 100 de localnici primesc apă și îngrijiri medicale în această perioadă, iar măsura i-a bucurat pe oameni, mai ales că mulți dintre ei au probleme de sănătate și abia pot suporta vremea aceasta caniculară.
„Am văzut perioada aceasta de Cod Portocaliu și Cod Roșu, am achiziționat la Primărie o tonă de apă plată și 200 de litri de apă minerală și cu asistenții comunitari și asistenții sociali am dus la toți bătrânii. I-au vizitat asistenții comunitari, le-a luat tensiunea, le-a dus apă, care mai avea nevoie de o pastiluță, de ceva au fost serviți de asistenții comunitari. O vă facem și mâine și poimâne, până ieșim din Codul Roșu”, ne-a declarat primarul comunei Drăgușeni.