Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 8=21 iulie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent și în intensificare, canicula va cuprinde treptat toată regiunea, cu medii ale temperaturilor maxime de 35…38 de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 și 14 iulie în sud și în est.
Nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 19 și 23 de grade, în medie regională. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară îndeosebi în sudul zonei; temperaturile maxime vor fi de
30…35 de grade, iar minimele de 17…20 de grade, în medie regională.
Regimul pluviometric va fi deficitar în special în prima săptămână când doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Din data de 15 iulie, vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.