Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași organizează concurs pentru trecerea în corpul ofițerilor a 11 agenți de poliție. Funcțiile de ofițer sunt disponibile pe raza de competență a întregului inspectorat, însă două dintre ele sunt și pe raza județului Botoșani, una la Stâca, iar cealaltă la Românești.
La concurs, se pot înscrie, până duminică seară, agenții care au absolvit studii juridice. Examenul va avea loc pe 27 iulie.
Iată posturile disponibile:
- poz. 303 – Ofiter specialist II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi – compartimentul E.D.C.C., jud. IS, MUNICIPIUL IASI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 338 – Ofiter specialist II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Vaslui- compartimentul E.D.C.C., jud. VS, MUNICIPIUL HUSI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 1082 – Ofițer specialist III prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. STÂNCA – compartiment Analiza de Risc, jud. BT, ORAS STEFANESTI – Loc. STANCA, Domeniu de activitate: Analiză de risc
- poz. 1195 – Ofițer specialist III prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Românești – compartimentul Analiza de Risc, jud. BT, Com. ROMANESTI, Domeniu de activitate: Analiză de risc
- poz. 1329 – ofițer principal II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Iași – compartiment P.C.M.I.I.T., jud. IS, MUNICIPIUL IASI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 1764 – ofiter specialist III prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Răducăneni – compartiment P.C.M.I.I.T., jud. IS, Com. RADUCANENI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 1883 – ofiter specialist III prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Răducăneni – compartiment Analiza de Risc, jud. IS, Com. RADUCANENI, Domeniu de activitate: Analiză de risc
- poz. 2183 – Ofițer specialist II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Berezeni – compartiment P.C.M.I.I.T., jud. VS, Com. BEREZENI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 2449 – Ofițer specialist III prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Fălciu – compartiment Analiza de Risc, jud. VS, Com. FALCIU, Domeniu de activitate: Analiză de risc
- poz. 2464 – Ofiter specialist II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. OANCEA – Compartiment P.C.M.I.I.T., jud. GL, Com. OANCEA, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
- poz. 1207 – Ofiter specialist II prevăzut cu gradul de Comisar de poliție – arma: Politia de Frontiera Romana, unitatea: IGPF-I.T.P.F. Iasi – S.P.F. Bivolari – compartiment P.C.M.I.I.T., jud. IS, Com. BIVOLARI, Domeniu de activitate: Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontiere
Condiții generale și criterii specifice:
Agentul de poliție poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; (*)
b) nu este sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e) a absolvit studii superioare și îndeplinește condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.
- gradul profesional: subinspector de poliție
- pregătire de bază: Pentru pozițiile 1329, 1764, 2183, 2464, 1207
a) studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență (DL): Drept sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, domeniul de licență (DL): Științe militare, informații și ordine publică – specializarea (S): Ordine și siguranță publică sau domeniul de licență (DL): Drept – specializarea (S): Drept, sau
b) studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (altele decât cele de la lit.a).Pentru pozițiile 303, 338
– studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentăPentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449,
– studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă - pregătire de specialitate: Pentru pozițiile 1329, 1764, 2183, 2464, 1207
În cazul în care este absolvent de studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (pct.3.1 lit.b) este necesar să fi absolvit sau să absolve (în termen de maxim 1 an de la încadrarea pe post) un program de formare profesională, organizat în instituțiile de formare profesională ale M.A.I., potrivit specificului activităților poliției judiciare.pentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449,
-curs de analiza informațiilor (poate fi urmat în termen de 1 an de la numirea în funcție)pentru pozițiile 303 și 338
– curs de combaterea fraudei documentare (poate fi urmat în termen de 1 an de la numirea în funcție) - alte cunoştinţe: pentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449
– utilizare avansată MS Office, editoare grafice, baze de date și internet - autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: Pentru pozițiile 1329, 1764, 2183, 2464, 1207
autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor: să dețină/să obțină calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare (să dețină / să obțină aviz conform prevederilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare cu modificările și completările ulterioare). - limbi străine:citit/scris/vorbit: Pentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449,
Limbi străine: limba engleză – nivelul de cunoaștere pentru citit/scris/vorbit: – citit A2/scris A2/vorbit A2, - vechime în muncă/din care în MAI: pentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449 – 1 an
- perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni
- aptitudini şi abilităţi necesare: -cunoștințe de cultură generală, polițienești;
-spirit de observație;
-poate să lucreze sub presiunea timpului;
-capacitate bună de relaționare, colaborare, cooperare;
-o bună concentrare în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
-capacitate de comunicare - atitudini necesare/comportament: -spirit de inițiativă;
-capacitate de a lucra în echipă;
-adaptare și integrare în colectiv;
-loialitate/angajament față de instituție;
-integritate morală;
-rezistență la stres;
-flexibilitate în gândire;
-inițiativă în muncă; - parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical pentru munca de poliție;
- trăsături psihice şi de personalitate: apt psihologic pentru munca de poliție
- alte cerințe: pentru pozițiile 1082, 1195, 1883, 2449 – atestat privind nivelul de cunoaștere a limbii engleze nivel: citit A2/scris A2/vorbit A2
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: nu este cazul
- vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: nu este cazul
- vechime în exercitarea profesiei sau ocupaţiei: nu este cazul
- vechime în funcţii de conducere: nu este cazul
- vechime în funcţii de conducere în unități ale MAI: nu este cazul
- definirea sumara a atributiilor postului: pentru pozitiile 303 si 338 – foloseste metode si mijloace tehnico-stiitifice in cercetarea la fata locului savarsirii infractiunilor si la examinarea probelor si a mijloacelor materiale de proba, ca specialist in structura criminalistica a STPF – urilor, pentru constatari si constatari tehnico-stiintifice dispuse in conditiile legii;
– asigura asistenta tehnica necesara activitatii de investigare si cercetare a fraudelor in documente, infractiunilor circumscrise migratiei ilegale, combaterea infractionalitatii transfrontaliere precum si a altor fenomene infractionale si fapte antisociale din domeniile de competenta ale PFR.Pentru pozițiile 1329, 1764, 2183, 2464, 1207
-constată infracțiunile la regimul juridic frontierei de stat, precum și cele date în competență altor organe;
-constată faptele contravenționale și aplică sancțiunile contravenționale în conformitate cu competențele conferite de lege.