O gospodărie din judeţul Botoşani a fost incendiată de gunoiul de lângă casă, care s-a autoaprins, au declarat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Incendiul a avut loc în localitatea Drăgușeni, determinând intervenţia pompierilor.
„Un incendiu violent, pornit de la groapa de gunoi menajer, s-a extins la vegetația uscată și gardul gospodăriei, punând în pericol locuința.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă”, au precizat reprezentanţii ISU.
Au ars vegetația uscată de pe aproximativ 10.000 de metri pătrați, un gard din lemn și gunoiul menajer. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoapriderea gunoaielor menajere.