Peste 440 de activități preventive în școlile din Botoșani, în anul școlar 2023-2024

În anul școlar 2023-2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 20.000 de elevi din județ, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Polițiștii au fost prezenți în unitățile de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în rural.

În cadrul a peste 440 de activități, adecvat vârstelor elevilor participanți, spectrul activităților a inclus expuneri și dezbateri pe teme dintre cele mai variate, de la combaterea manifestărilor de tip bullying, până la necesitatea respectării normelor de conduită rutieră sau consecințele consumului de substanțe psihoactive, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..

Subsumat spectrului răspunderii penale în cazul minorilor, tematica abordată a inclus de asemenea aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală.

Răspunderea contravențională a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale a constituit de asemenea una dintre temele supuse dezbaterii în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul unităților de învățământ.

Complementar activităților amintite, în cooperare cu Penitenciarul Botoșani, Serviciul de Probațiune Botoșani, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Botoșani și respectiv cu sprijinul Inspectoratului școlar Județean Botoșani, polițiștii de siguranță școlară au implementat în anul școlar 2023-2024, două campanii locale de prevenire a delicvenței juvenile și respectiv pentru prevenirea consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară.

La finalul acestui an școlar, pentru a parcurge o vacanță lipsită de pericole, POLIȚIȘTII le RECOMANDĂ elevilor …

! Nu lega prietenii cu persoane care au un comportament antisocial, care te îndeamnă la lucruri rele.

! Nu întotdeauna când prietenii îți spun că e OK, ești în siguranță.

! Nu răspunde la violență cu violență.

! Dacă ești martorul unui fapte de violență, nu ține secret, povestește-le părinților sau unei persoane care poate interveni în soluționarea situației.

! Nu primi cadouri / dulciuri de la persoane necunoscute și nu le oferi informații despre unde locuiești sau despre programul tău și al părinților tăi.

! Dacă cineva te amenință sau te șantajează, spunând că le va face rău apropiaților tăi, povestește-le părinților, care vor găsi o rezolvare.

! Respingeți propunerile cunoscuților de a participa la ,,distracții” ce presupun: consumul de tutun, alcool sau substanțe psihoactive.

! Fii ,,COOL” spunând NU!

! Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice.

! Traversează numai prin locurile marcate, pe culoarea verde a semaforului și asigură-te înaite de a o face.

! Nu folosi telefonul mobil atunci când traversezi.

! Atunci când te plimbi cu bicicleta asigură-te că aceasta funcționează, că ești echipat corespunzător, cunoști și respecți regulile de circulație.

…. și părinților:

! Nu lăsați fără supraveghere un copil mai mic de 12 ani.

! Asigurați-vă că aceștia vă cunosc numele complet și numerele de telefon.

! Cunoașteți grupul de prieteni cu care își petrece timpul și discutați cu părinții acestora.

! Nu-i permiteți copilului să rămână afară până noaptea târziu.

! Verificați de câți bani de buzunar dispune și pe ce îi cheltuiește.

! Dacă vine acasă cu obiecte de valoare, verificați proveniența lor.

! Fiți atenți la modificările comportamentale și manifestați deschidere în ascultarea activă și înțelegerea problemelor cu care se confruntă copilul dumneavoastră pentru identificarea împreună cu acesta a celor mai bune modalități de soluționare.

! Discutați în permanență cu copii dumneavoastră și explicați-le:

  • Că nu trebuie să răspundă la violență cu violență;
  • Să evite frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, tutun sau substanțe psihoactive;
  • Că nu trebuie să primească daruri de la persoane necunoscute și nici să le ofere informații despre unde locuiesc sau programul dumneavoastră;
  • Să nu se joace pe drumurile publice;
  • Să nu se deplaseze cu bicicleta/rolele/skateboard-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice;
  • Să nu accepte invitația de a se urca în mașina unei persoane necunoscute;
  • Să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane și să evite zonele lăturalnice și neiluminate;
  • Să fie atenți la „lumea virtuală”. Să nu ofere date sau poze celor cu care vorbesc pe internet și pe care nu-i cunosc în viața reală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *