FOTO Accident cu un mort și patru răniți după ciocnirea dintre un autocar și un autoturism pe E 85

Un accident rutier foarte grav a avut loc, joi seară, pe drumul european E85, pe raza localității Hârlești din județul Bacău. Un autocar înmatriculat în Turcia a intrat în coliziune cu un autoturism.

În urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime, toate din autoturism. Trei dintre acestea au fost găsite inconștiente. Persoanele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.

În autocar se aflau 20 de ocupanți, aceștia nu necesită îngrijiri medicale. Din păcate, un bărbat de 31 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost duse la spital.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 5 ambulanțe SMURD. În sprijinul echipajelor operative au fost alocate și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.

De asemenea, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu 1 ambulanță SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Neamț.

Urmăreşte-ne pe Google News!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *