Amendă de 30.000 lei pentru un constructor de drumuri din Botoșani. Ce nereguli s-au găsit

Un constructor de drumuri din Botoșani a fost amendat cu 30.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu. Și asta pentru o stație de mixturi asfaltice, unde comisarii au constatat că „pentru codul CAEN rev 1 2682 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a. (inclusiv staţii de mixturi asfaltice) și codul CAEN rev 1 2666 Fabricarea altor elemente din beton, ciment şi ipsos în cantități de peste 1 tonă pe zi operatorul economic nu a solicitat și nu a obținut autorizație de mediu”.

Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii și s-a aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 lei.

Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2005 privind protecția mediului desfășurarea activităților existente și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației de mediu și funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *