Încă un bărbat a murit în urma incidentului de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Este vorba despre administratorul fabricii, Radu Tudose, de 57 de ani, care s-a stins în mâinile medicilor.
„Astăzi din nefericire comunitatea noastră pierde trei oameni de valoare, harnici, altruiști, vrednici și totdeauna dispuși să fie în slujba celorlalți. Cu durere și lacrimi vom purta în rugăciunile noastre pe robii lui Dumnezeu: Radu, Mitică și Valeriu care atât de repede și neașteptat au plecat din mijlocul nostru. Doamne întărește și alină durerea din inima și sufletul familiilor mult îndurerate! Să fim alături de ei, să îi sprijinim și să le fim aproape în aceste clipe de grea încercare! Doamne, fă o minune și însănătoșește pe robul tău Viorel! Mâine la Sf. Liturghie să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor, pentru familiile mult îndurerate și pentru robul lui Dumnezeu, Viorel , ca Domnul să îl ridice din patul de suferință!”, a anunțat parohia din Ibănești.
Totul a început după ce un angajat al societatii SC RAM SRL efectua lucrari de mentenanta la statia de epurare. La un moment dat i s-a facut rau și a căzut intr un bazin cu apa reziduala. Ulterior, alti doi angajati impreuna cu administratorul societatii au incercat sa-l scoata din bazinul respectiv, insa, din cauza acumularilor de gaze, toate cele patru persoane au intrat in stare de inconstienta.
Lucratorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au scos cele patru victime din bazinul statiei de epurare, fiind preluate de ambulante. Administratorul societatii a fost transportat la spital in stare constienta, unul din angajati este momentan stabilizat pe aparate de terapie, iar doi au decedat.
Din păcate s-a stins la spital și administratorul.
Inspectoratul Teritorial de Muncă face verificări în acest caz. De asemenea, polițiștii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de neluarea masurilor de securitate in munca, nerespectarea masurilor de securitate in munca, vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa.
Urmăreşte-ne pe Google News! |