Un tânăr a fost reținut de polițiștii botoșăneni după ce a bătut și tâlhărit o persoană pe terasa unui local.
La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe terasa unui local public, din municipiul Botoșani, pe fondul uneui conflict spontan, avut cu un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, la nivelul feței, împrejurare în care i-ar fi sustras 50 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Urmăreşte-ne pe Google News! |