Doi bărbați au fost arestați în cazul minorilor chinuiți la o fundație din Botoșani, care erau bătuți, puși la muncă, dar și să stea în genunchi ore întregi

foto arhiva

Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în cazul minorilor de la o fundație din Botoșani, care erau bătuți, puși la muncă, dar și să stea în genunchi ore întregi. Cristian Dumbrăvanu și Mădășin Radiș sunt cercetați pentru cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Mai mulți copii au fost torturați la  fundația Casa Ioana din Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la cinci la opt ore în genunchi. 

Copii puși forțat la muncă

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani au descoperit cum funcționa totul. Cinci persoane sunt cercetate pentru trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, unul dintre aceștia fiind urmărit penal și pentru infracțiunea de împiedicarea exercitării libertății religioase.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – 2024, una dintre persoane, administrator al unei fundații din municipiul Botoșani, ar fi recrutat persoane minore, beneficiare ale unor măsuri de ocrotire, pe care le-ar fi adăpostit într-un centru rezidențial aparținând fundației, în scopul exploatării prin muncă, dar și pentru obținerea și folosirea în interes propriu a unor donații (cu precădere din străinătate) constând în sume de bani și bunuri.

Obligați să stea în genunchi ore întregi

Astfel, atât administratorul, cât și angajați ai fundației  ar fi aplicat față de cinci persoane vătămate minore, rele tratamente constând în agresiuni repetate fizice și psihice, exploatarea prin muncă, în mod forțat, constrângerea minorilor să stea în genunchi timp de cinci până la opt ore), punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.

„Totodată persoana cercetată, folosindu-se de autoritatea pe care o avea față de victime (instituționalizate în cadrul fundației) le-ar fi obligat să ia parte, de mai multe ori pe săptămână, la serviciile religioase ale cultului bisericii din care face parte și să îndeplinească anumite acte religioase legate de exercitarea acestui cult. În cazul în care minorii ar fi refuzat, ar fi fost supuși unor agresiuni fizice și psihice. În aceeași perioadă, două dintre persoanele cercetate (față de care s-a luat măsura reținerii), ar fi transportat persoanele vătămate minore în diferite locații din județul Botoșani, iar prin abuz de autoritate, le-ar fi obligat să presteze munci dificile, în folosul uneia dintre persoane, ce deținea funcția de administrator al fundației și al familiei sale (manipularea unor motostivuitoare pentru descărcarea tirurilor cu marfă, dezmembrarea unui acoperiș, ridicarea și transportarea de materiale de construcții folosite la edificarea unui imobil, renovarea acoperișului unei bisericii, activități de îngrijirea animalelor, montaj de pavele, ș.a.)”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Percheziții la locuințele celor implicați

La data de 14 iunie 2024, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, iar la data de 16 iunie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, una dintre acestea, fiind urmărită penal și pentru infracțiunea de împiedicarea exercitării libertății religioase.

De asemenea, față de alte trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Solutia pe scurt:

Admite propunerea formulată la data de 17 iunie 2024 de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani în dosarul de urmărire penală nr. 2575/143/P/2024. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului: DUMBRĂVANU CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii a 5 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din C. penal, 5 infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 211 al. (1) şi (2) lit. a), b) şi e) C. penal, rap. la art. 210 al. (1) lit. a) ?i la art. 184 lit. a) din C. penal, cu aplicarea art. 35 al. (1) din C. penal, toate cu aplicarea art. 38 al. (1) din C. penal. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului: RADIŞ MĂDĂLIN, sub aspectul săvârşirii a 5 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din C. penal, 5 infracşiuni de trafic de minori, prev. de art. 211 al. (1) şi (2) lit. a), b) şi e) C. penal, rap. la art. 210 al. (1) lit. a) şi la art. 184 lit. a) din C. penal, cu aplicarea art. 35 al. (1) din C. penal, toate cu aplicarea art. 38 al. (1) din C. penal, Ambii inculpaţi pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2024 şi până la data de 16 iulie 2024, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Dumbrăvanu Cristian şi Radiș Mădălin. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Ia act de faptul că ambii inculpaţi au fost reprezentaţi de apărător ales, avocat Dascălu Constantin Lulu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 17 iunie 2024, ora 13:55.

One thought on “Doi bărbați au fost arestați în cazul minorilor chinuiți la o fundație din Botoșani, care erau bătuți, puși la muncă, dar și să stea în genunchi ore întregi

  1. Stiu Casa Ioana de la infiintarea ei. Am lucrat cu Bridge of Christian Relief si Tom Payne de la inceput, cu peste 25 ani in urma. Cunosc pe ce care s-au pus in finctie acolo. Pe langa cele spuse in articol, sunt povesti si in Botosani, in alte locatii in tara si multe peste hotare a copiilor care au suferit acolo, copii ce traiesc cu traume de neimaginat!
    Investigatia trebuie facuta cu mult mai multa forta! Ce ati putea descoperi e mult mai diabolic decat se arata acum! Ajuta-ti copiii! Inchideti locul acela permanent! Era si timpul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *