Patru indivizi, reținuți de polițiști după ce au bătut măr un tânăr, pe o stradă din municipiul Botoșani

Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii botoșăneni pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis, vineri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 38 de ani, din  municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
”În urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care un grup de persoane, lovesc un tânăr, pe o stradă din municipiul Botoșani, au fost efectuate verificări, prilej cu care a fost stabilită identitatea persoanelor implicate. Din cercetări, a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, cei patru tineri bănuiți de comiterea faptelor, în timp ce se aflau pe o stradă, din municipiul Botoșani, ar fi lovit victima, un tânăr de 21 de ani, cauzându-i suferințe fizice”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *