Românii aflați în situații vulnerabile urmează să își primească banii pe cardurile sociale pentru alimente. Anunțul a fost făcut de Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, care a afirmat că alimentarea acestora începe pe data de 14 iunie. Cu alte cuvinte, încărcarea acestora a început chiar astăzi.
”Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 de lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024.
Beneficiarii cardurilor sociale pentru alimente
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”, a scris ministrul pe o rețea socială, potrivit Antena 3 CNN
Urmăreşte-ne pe Google News! |