Un botoșănean a fost amendat după ce a fost prins cu trei persoane la ocazie. La data de 13 iunie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29D, în comuna Silișcani, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor feectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta, contra cost, în regim taxi, trei persoane, fără a deține autorizație în acest sens.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de 6 luni de zile, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Urmăreşte-ne pe Google News! |