Comuna din Botoșani în care două secții de votare au avut o prezenţă la urne de doar 2%. Ce s-a întâmplat cu alegătorii

Două secţii de votare din judeţul Botoşani au avut duminică o prezenţă la urne de doar 2%, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă. Cele două secţii de votare din localitatea Vârfu Câmpului au înscrişi în listele electorale permanente câte 2.003, respectiv 1.935 persoane cu drept de vot, însă la alegerile de duminică s-au prezentat doar 58, respectiv 45 de alegători.

Situaţia a apărut ca urmare a faptului că în localitatea Vârfu Câmpului au fost înregistrate mii de persoane din Ucraina, care au dobândit cetăţenia română, dar care nu locuiesc şi nici nu au locuit vreodată la domiciliile din România, potrivit Observatornews.ro, care citează Agerpres.

În total, în comuna Vârfu Câmpului au fost înscrişi în listele electorale permanente 9.884 de persoane cu drept de vot, însă la urne s-au prezentat doar 1.862, ceea ce reprezintă un procent de 18,8%.

În urma alegerilor pentru funcţia de primar, la Vârfu Câmpului s-a impus candidatul Partidului Naţional Liberal, Ovidiu Dumitru Domunco, cu 64,39% din voturi. Acesta a învins-o pe candidata Partidului Social Democrat, Maria Huţu, care a întrunit doar 29,01% din voturile electoratului.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *