FC Botoşani-ASC Bacău 3-0 (0-0)

FC Botoşani a învins  ASC Bacău cu scorul de 3-0 (0-0), într-o partidă amicală disputată, miercuri seară, pe stadionul Mecanex. Golurile formaţiei botoşănene au fost marcate de Văscan, în min.79,   Vrabie- min. 84 şi David în min.89.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu puţine ocazii de gol la cele două porţi. Tehnicianul Marius Popescu a început partida cu Rohetki în poartă, Patache, Dinu, Atudorei, Acsinte în apărare, Boroştean, Matiş, Vaşvari, Bordeanu la mijloc, Chişu şi Homneac în atac.

În partea secundă, odată cu intrarea pe teren a tuturor jucătorilor aflaţi în lot, FC Botoşani a fost mai periculoasă pe faza ofensivă reuşind să deschidă scorul prin Văscan care a reluat cu capul din şase metri învingându-l pe goalkepeerul băcăuan Satco. Golul doi a fost înscris de Vrabie care a avut o execuţie de excepţie după care fundaşul Daniel David a făcut 3-0 marcând cu capul din interiorul careului.

In ultimul amical pe care echipa locală l-a susţinut în compania formaţiei ASC Bacău, FC Botoşani a fost învinsă cu 1-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *