Șeful Serviciului de Inspecția Muncii din București, Alexandru Iosif Câmpean, a venit, sâmbătă, la Botoșani pentru a face verificări în cazul exploziei de la Dedeman. Potrivit acestuia, la nivelul instituției s-a stabilit o comisie care va cerceta circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.
„Conducerea Inspecției Muncii a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment. Ea urmărește stabilirea cauzei producerii acestui eveniment, precum și persoanele care se fac vinovate de producerea acestuia. […]Avem interviuri cu cei implicați în eveniment, cu societățile care au contribuit sau au dus la producerea acestui eveniment”, a declarat Câmpean.
Anchetă a procurorilor după explozia de la Dedeman
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au preluat ancheta în cazul exploziei urmată de incendiu, care a avut loc vineri la Dedeman Botoșani. Potrivit acestora, în prezent se fac cercetări pentru distrugere din culpă în formă agravată.
Potrivit prim procurorului Valeriu Chihaia, deocamdată nu sunt suficiente informații medicale pentru a se putea stabili o încadrare, numărul de victime, etc.
Reprezentanții companiei Dedeman au reacționat, vineri, în urma exploziei urmată de un incendiu, care a avut loc la magazinul din Botoșani. Potrivit acestora, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident regretabil, au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în magazin în acel moment, clienţi şi angajaţi, au fost evacuaţi în
siguranţă, iar intervenţia rapidă a echipelor de intervenţie a permis stingerea incendiului într-un interval scurt de timp.
„Menţionăm că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autorităţile investighează circumstanţele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei. De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoşani respecta toate normele de siguranţă, având toate autorizaţiile şi avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Funcţionarea corectă a instalaţiilor de protecţie la incendiu a contribuit la limitarea proporţiilor acestui incident. Prioritatea noastră este să asigurăm că toţi cei afectaţi de acest incident primesc îngrijirea şi suportul necesar. Colaborăm strâns cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a investiga şi stabili cauzele exacte ale exploziei şi vom reveni cu informaţii oficiale în momentul în care toate anchetele vor fi finalizate”, susțin cei de la Dedeman.
Urmăreşte-ne pe Google News! |