Interpreta de muzică populară, Viorica Ciotoi, a fost condusă, miercuri, pe ultimul drum. Zeci de persoane, printre care rude, cunoştinţe şi foarte mulţi colegi de breaslă, au participat la înmormântare. Cântăreaţa a fost înhumată la cimitirul din localitatea natală Roşiori. Cortegiul a fost însoţit de câţiva lăutari care au cântat muzică de jale.
Viorica Ciotoi a fost gasită moartă în locuinţa sa din Cătămărăşti Deal. Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost descoperită decedată în camera garsonierei sale, chiar de către soţul său. În acel moment în imobil se mai aflau cei doi copii ai săi, un băieţel de un an şi o fetiţă de trei ani.
Potrivit anchetatorilor, în momentul în care a fost găsită moartă în locuinţă, Viorica Ciotoi se afla într-o poziţie neobişnuită. Ea era căzută în genunchi, iar capul şi partea superioară a corpului erau lasate pe spate. În plus, femeia era total dezbrăcată, la fel ca şi copii săi.
Interpreta de muzică populară Viorica Ciotoi, găsită moartă în locuinţa sa