Doi tineri din Botoșani s-au apucat de furat componentele electronice de la băncile inteligente din municipiul reședință de județ. Aceștia au fost surprinși de camerele de supraveghere din dispeceratul Poliției Locale, iar o patrulă de la Locală a ajuns la fața locului, fiind prinși în fapt.
S-a întâmplat luni, 3 iunie, în jurul orei 23.41, în zona parcului din strada Vârnav, la băncile inteligente montate de primărie.
„Urmărind comportamentul acestora, au observat că doi dintre tineri au sustras componente electronice, motiv pentru care au sesizat polițiștii locali aflați în patrulare. Ajunși la fața locului, aceștia i-au susprins pe cei doi tineri, aruncând în iarbă o tabletă. În vederea identificării și dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri au fost conduși la sediul instituției, constatându-se că unul dintre ei este minor – numitul L.S. cu vârsta de 16 ani și M.M cu vârsta de 19 ani, ambii au recunoscut faptele comise”, precizează reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
Ulterior, cei doi au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, în vederea efectuării cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt.
Urmăreşte-ne pe Google News! |