Mai multe case din județul Botoșani au fost răscolite, miercuri, de „mascați”, în cadrul unor anchete coordonate de procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și a unităților subordonate acestuia, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Astfel, miercuri au fost puse în executare nouă mandate de percheziție domiciliară. Aceste percheziții au avut loc la imobile de pe raza comunelor Vorniceni, Românești, Tudora și Curtești, persoanele vizate fiind suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de „contrabandă”.
În urma perchezițiilor efectuate în dosarele în care se fac cercetări cu privire la infracțiuni de „contrabandă” au fost ridicate diferite cantități de țigări, în vederea confiscării.
A treia zi consecutivă cu percheziții
La data de 27 mai 2024 au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, efectuându-se percheziții la sediul unei societăți comerciale și la 4 locuințe private, situate pe raza municipiului Dorohoi și a comunei Șendriceni, jud. Botoșani, în cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani având ca obiect infracțiunea de „obținere ilegală de fonduri”. În urma acestor acțiuni s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra unui imobil, au fost indisponibilizate 3 utilaje industriale, au fost ridicate băuturi alcoolice pentru care nu existau documente legale de proveniență, precum și o serie de documente, în vederea continuării cercetărilor.
La data de 28 mai 2024 au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, efectuându-se percheziții la imobile de pe raza comunelor Ripiceni și Drăgușeni, jud. Botoșani, în cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni având ca obiect infracțiunea de „contrabandă”.
Urmăreşte-ne pe Google News! |