Copiii, însoțiți de familii și prieteni, sunt invitați să se alăture, pe data de 1 iunie, Carnavalului Personajelor de Poveste.
Alături de Mickey Mouse, Mica Sirenă, Cenușăreasa, cavaleri, prinți, etc., cei mici vor putea participa la defilarea eroilor din basme, care va începe de pe strada Cuza Vodă, de la ora 11:00 și va continua pe strada Marchian, Bulevardul Mihai Eminescu și va avea ca punct final Parcul Mihai Eminescu, ce se va transforma, pentru o zi, în Parcul Copilăriei.
Alături de personajele preferate, copiii vor putea participa, în parc, la diferite ateliere (desen cu cretă pe asfalt, confecționat figurine din baloane, pictură pe față, tir cu arcul, modelaj din plastilină, etc.).
„Deși abia la a II-a ediție, acest eveniment a devenit îndrăgit în rândul micilor botoșăneni. Atât cu Carnavalul Personajelor de Poveste cât și cu Parcul Copilăriei, ne dorim să creăm o atmosferă distractivă, creativă și educativă pentru copiii noștri”, a susținut primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Tot în Parcul Copilăriei, de la ora 12:45 va fi pus în scenă spectacolul „Elefănțelul curios”, oferit de Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache.
Evenimentele menționate sunt organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Urmăreşte-ne pe Google News! |