Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor.
Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație și care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023. Ziua nu trebuie recuperată, transmite Edupedu.ro, citat de g4media.ro.
Amintim că au mai rămas patru săptămâni de școală până la vacanța de vară 2024. Elevii de clasa a XII-a termină anul școlar pe 7 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 14 iunie și elevii din învățământul tehnologic și profesional pe 28 iunie.
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern.
Urmăreşte-ne pe Google News! |