Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate vor solicita autorităţilor locale evaluarea activităţii managerilor de spitale la un an de când unităţile spitaliceşti au trecut în subordinea consiliilor locale, respectiv Consiliului Judeţean. Rodica Huţuleac, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, susţine că evaluarea managerilor de spitale ţine de autorităţile locale, iar în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru o va cere Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani.
„Vrem să vedem şi noi care este situaţia, pentru că a trecut un an de când spitalele au fost transferate de la Ministerul Sănătăţii. Evaluarea managerului este un indicator de calitate„, a spus Rodica Huţuleac.