Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva atrag atenția cetățenilor să nu intervină atunci când văd un pui de căprioară singur în pădure pentru că nu are nevoie să fie salvat.
„Dacă găsiți un pui de căprioară sau de ciută nu interveniți, nu îl luați din mediul lor, pentru că cel mai probabil mama este în apropiere și nu are nevoie să fie salvat! Căprioarele dau naştere unui număr de 1 până la 3 iezi, iar aceștia sunt complet neajutoraţi în primele câteva zile şi depind în totalitate de mama lor în primele săptămâni de viață, dar apoi de dezvoltă rapid. Căprioarele își țin iezii ascunși între tufișuri și frunze, aceștia fiind perfect camuflați cu ajutorul coloritului blănii. Ei stau nemișcați în ascunzători, iar căprioarele îi verifică de câteva ori pe zi, când vin să-i hrănească”, anunță sursa citată.
Un astfel de caz s-a înregistrat în județul Botoșani, în 2021, când un bărbat a găsit un pui de căprioară în pădure, l-a luat acasă și l-a îngrijit luni de zile. Cu ochii în lacrimi, Sergiu Patz, din localitatea Stâncești, comuna Mihai Eminescu, spunea că s-a atașat atât de mult de căprioară încât se temea să nu i-o ia cineva și să îi facă rău. Botoșăneanul i-a dat și un nume: Mădălina. Cu banii din pensie, bărbatul i-a asigurat mâncarea luni de zile.„Pe 5 mai, am fost în pădure cu un prieten de-al meu din Botoșani la bureți. Întâmplător, la o cioată, această ființă micuță, era prăpădită, vai de capul ei. Avea un kilogram și jumătate când am ajus-o acasă. Nu am mai căutat bureți. Am pus-o în sacoșă, am adus-o acasă, o săptămână am hrănit-o cu lingurița lapte. După aceea și-a revenit și a mers pe picioare și am ținut-o până acum. Am fost abonat la lapte în sat, 13 litri de lapte mânca pe săptămână. Cu biberoul îi dădeam. Acum a ajuns și mănâncă de toate. E ca copilul meu, mă credeți? Nu îmi iubesc copiii cum o iubesc pe ea. Nu aș vrea să o înstrăinez să o dau cuiva să o taie. Îmi pare rău… nu am ce face”, ne-a declarat atunci botoșăneanul.
Urmăreşte-ne pe Google News! |