Se fac rugăciuni pentru ploaie în județul Botoșani. Mai mulți preoți din Botoșani, alături de părintele arhimandrit Teodosie, vor sluji miercuri, 28 mai, la Stăuceni. Sfântul Maslu va avea loc pe terenul de lângă Sala Sporturilor din Stăuceni, apoi vor urma rugăciunile rânduite în vreme de secetă.
Credincioșii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare, de la 17.30, la biserica centrală, iar de acolo vor coborî spre imașul de lângă Sala Sporturilor.
Aceste rugăciuni vor continua și în perioada următoare, în condițiile în care pământul are mare nevoie de precipitații, lipsa acestora fiind de natură a afecta atât recoltele, cât și nivelul râurilor sau cel la care se află apa din fântâni.
Urmăreşte-ne pe Google News! |