Marcel Ciolacu a anunțat că valoarea ajutoarelor pentru o anumită categorie de români va crește în perioada următoare. Guvernul a acordat, în ultima vreme, mai multe tipuri de ajutoare persoanelor aflate în situații vulnerabile. Fie că vorbim despre carduri de energie, de alimente, sau pachete cu alimente, toate au venit în ajutorul celor aflați în nevoie.
De data aceasta, premierul Marcel Ciolacu a făcut referire la o anumită categorie de români, cu un trai extrem de greu, pentru care ajutoarele vor crește în perioada care va urma. Guvernul urmează să aprobe chiar în ședința de astăzi majorarea acestora, potrivit premierului.
Acesta a spus că este vorba despre copiii și adulții cu handicap, care vor primi indemnizații majorate începând cu banii pe luna iunie.
„Majorăm îndemnizațiile lunare pentru copiii și adulții cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie. Este a doua creștere, după cea de la începutul anului, fiind obligatorie în urma majorării valorii indicatorului social de referință, din martie”, a declarat premierului Marcel Ciolacu.
Aproximativ 390.000 de persoane urmează să beneficieze de această măsură, potrivit Antena 3 CNN care citeaza mediafax.ro.