Fostul director al unei fabrici din județul Botoșani s-a stins din viață. Este cel care a înființat prima galerie de artă contemporană de sticlă din România.
Mircea Moga a venit la Dorohoi alături de soția sa, Voichița, în 1978, și a dezvoltat o fabrică de sticlă și porțelan, care a devenit cunoscută nu doar la nivel național, cât și internațional. Mircea Moga a înființat, alături de Mihai Debeli, la Dorohoi, Galeria de artă contemporană de sticlă și porțelan, iar în 1987 a plecat la Cluj, unde a pus bazele Fabricii de porțelan „Iris”.
În 1990 a înființat Porcelain Manufactures, aceasta fiind prima companie privată, producătoare de porțelan din România. Ulterior, a achiziționat o societate producătoare de porțelan fosfatic, Artfil Sighișoara, iar cele două firme au fuzionat în anul 2011 sub același brand, ”Porcelain Manufactures Moga”. Astfel, compania a realizat exporturi de porțelan de cea mai înaltă calitate în numeroase țări, din SUA până în Japonia.
„Mircea Moga este omul care rămâne în memoria colectivă directorul cel mai important din istoria contemporană a municipiului Dorohoi”, a precizat Mihai Debeli.
Urmăreşte-ne pe Google News! |
Mihai fabrica IRIS Cluj a fost înființata in anul 1921 ,Moga a plecat in anul 1987 director la IRIS nu a înființat-o el .A fost ,este adevărat cel mai mare director din județ,pe vremea lui fabrica a fost una ff modernă, și a dat de lucru la aproximativ 5000 de oameni, astăzi nu a mai rămas nimic din aceasta minunata fabrica. avea 2 secții de sticla, o sectie porțelanuri,o sectie Virtus și apoi cristal .