Un bărbat a dat de necaz în Vama Stânca, când a vrut să treacă frontiera la volanul unei mașini. Polițiștii Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals.
În data de 20 mai a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Țările de Jos, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 29 de ani.
„Acesta a prezentat la control un certificat de înmatriculare care a trezit polițiștilor suspiciuni cu privire la autenticitatea lui. Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preluat autoturismul dintr-un parc auto la solicitarea unei societăți din Republica Moldova care a achiziționat anterior autoturismul, necunoscând faptul că certificatul de înmatriculare este fals”, precizează purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani, Minodora Răcnea.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Urmăreşte-ne pe Google News! |