Primăria va amenda Hidroconstrucția pentru gropile de pe străzi

strazi in reabilitareSocietatea Hidroconstrucția, cea care se ocupă de înlocuirea rețelelor de apă din municipiul Botoșani, va fi amendată de municipalitate. Și asta pentru lucrările de mântuială făcute. La sfârșitul săptămânii trecute, și reprezentanții Poliției Rutiere au sesizat municipalitatea de gropile care au apărut pe mai multe străzi în urma săpăturilor făcute de societate. Sesiyarea a vizat aparitia unei gropi aparute pe strada Imparat Traian, care are o adincime de aproape jumatate de metru.

Am avut multe discutii cu cei de la Hidroconstructia si cu cei de la Nova Apaserv, discutii comune in care s-a stabilit o metodologie de lucru si termenii de executie la foarte multe lucrari din oras. La majoritatea dintre ele s-au respectat aceste termene, in schimb si lucrari la care apar tot felul de avarii. Este normal ca pentru astfel de situatii fiecare sa raspunda. Simbata, mi-a fost sesiyat de catre un ofiter din cadrul Politiei Rutiere situatia de pe strada Imparat Traian, insa, fiind si simbata seara, nu am avut pe cine trimite in zona respectiva pentru remedierea situatiei. Am trimis doar pentru atentionare prin indicatoare rutiere pina astazi (nr.luni)”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghita.

Acesta sustine ca firma constructoare este raspunzatoare pentru toate evenimentele care se produc pe acea strada. Viceprimarul a adaugat ca in proportie de 99,99% Hidroconstructia va fi amendata pentru lucrarile proaste facute. O amenda va primi si de la Politia rutiera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *