Două persoane au reușit să obțină la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă dreptul de a beneficia de pensie pe caz de boală, după ce medicul Liliana Teodoriu a considerat că acestea nu au acest drept. O botoșăneancă avea gradul III la pensia de boală, iar în luna ianuarie 2011, doctorița acuzată de mită a considerat că femeia este sănătoasă și a depensionat-o. Asta în ciuda faptului că bolnava avea proteză. A contestat decizia dată în luna ianuarie la Institutul Național, iar institutul a considerat că boala femeii este de gradul II. În aceste condiții, Casa Judeţeană de Pensii va trebuie să restituie acesteia drepturile bănești retroactiv, din momentul depensionării. Ștefan Dodiță, directorul CJP, a declarat că nu știe încă de ce sumă este vorba, dat fiind faptul că încă o persoană și-a obținut la Institutul Național de Expertiză gradul de boală, după ce a fost, de asemenea, depensionat de Liliana Teodoriu. Acesta era încadrat în gradul III, iar medicul șpăgar a considerat că este vindecat, drept pentru care a decis să îl depensioneze. A contestat decizia și a fost reîncadrat în gradul III. Reprezentanții CJPD susțin că la ora actuală sunt depuse peste 30 de astfel de contestații. Oamenii reclamă încadrarea în grupele de boală făcute de medicul Teodoriu.
„Cei doi, pe perioada în care au fost depensionați, vor primi pensii. Prima avea pensie de 282 lei, iar acum are gradul II și primește mai mult. Celălalt primea 421 lei. Nu știm cât trebuie să le dăm pe perioada cât nu au mai primit pensia de boală”, a spus Dodita.
Nu mai puţin de 37 de botoşăneni au contestat la Institutat Național decizia de încadrarea în dosarul pensionarii pe caz de boală. Oamenii reclamă încadrarea în grupele de boală făcute de medicul Teodoriu. Este posibil ca în urma reanalizării dosarelor, alte persoane să fie încadrate în grade de boală.