Activitățile de promovare a profesiei de polițist continuă pe tot parcursul anului. Astăzi, polițiștii botoșăneni au fost prezenți la Bursa locurilor de muncă, împreună cu polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, criminalistică, rutieră și acțiuni speciale.
”Suntem într-o continuă campanie de promovare a profesiei de politist și ne dorim ca informațiile privind condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească cei care își doresc o carieră în poliție să ajungă, prin cât mai multe canale de comunicare, la cât mai multe persoane. Astăzi, am fost prezenți la Bursa locurilor de muncă, împreună cu polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, criminalistică, rutieră și acțiuni speciale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani
Cei interesați de o carieră in poliție pot sa obțină orice informație de pe site-urile școlilor de profil și site-urile inspectoratelor de poliție județene, implicit Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
La ultima campanie de recrutare, aproximativ 100 de persoane si-au exprimat dorința de a lucra în poliție. Aceștia urmează să parcurgă mai multe etape, iar dacă vor reuși să treacă toate probele vor deveni elevi ai școlilor de poliție.