Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 10-12 mai 2024, Târgul Meșterilor Populari, ediția a XVII-a.
În acest an sunt așteptați la Botoșani 84 de meșteri populari din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Neamț, Argeș, Mureș, Prahova, Covasna, Maramureș, Harghita și Republica Moldova.
Târgul Meșterilor Populari se va desfășura pe Pietonalul Unirii din Botoșani iar deschiderea oficială va avea loc în ziua de 10 mai, începând cu ora 12:00.
Botoșănenii și oamenii iubitori de cultură și frumos, se pot bucura în aceste zile de diferite expoziții de meșteșuguri tradiționale, ateliere demonstrative, expoziții de icoane pe lemn, expoziții de sculptură în lemn, expoziții de artă plastică – univers patriarhal.
Tot în ziua de 10 mai, începând cu ora 13:00, în incinta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, sala Bibliotecii de Limbi Străine, va avea loc lansarea cărții „Ramuri de salcie”, editura Doxologia, autor Dr. în Științe Umaniste, Lucia Olaru Nenati. Cartea va fi prezentată de regizorul Constantin Adam și jurnalistul Traian Apetrei.
Holul instituției noastre, holul Casei Văsescu, care găzduiește mai multe instituții de cultură, din ziua de 10 mai, vă găzdui, timp de câteva săptămâni și expoziția pictorului Marcel Alexa.
În perioada 10-12 mai, pe Pietonalul Unirii, vor avea loc și momente artistice, susținute de:
10 mai – ora 16:00
Iustina Lipovanu, Gabriela Asimionesei, Denisia Sănduleac, Didi Cojocaru;
11 mai – ora 15:00
Gabriela Dumitriu, Alessia Maxim, Denisa Măntăluță, Cosmina Lupu, Sorina Avasiloaie, Mihai Asăvoaie, Ionela Prîsniac;
12 mai – ora 15:00
Andreea Târnaucă, Sara-Antonia Gavril, Șerban Ilaș, Anda Hîrjoi, Anastasia Ailoaie, Delia Ciubotariu, Maria Dandea Frunică și Iulian Vasilache.