Un bărbat din Botoșani, care este internat pe Secția de anestezie – terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, are nevoie urgentă de sânge. Este vorba de Dan Pandrea, care a fost spitalizat din cauza unei hemoragii, Botoșăneanul are o patologie complexă, susțin apropiații acestuia, ca urmare a unei afecțiuni de sânge.
„Are mare nevoie de a primi sânge, care este din grupa A2 și cu un fenotip rar. Cei de la centru (n.r.- Centrul de Transfuzii Sanguine) testează toți donatorii in speranța de putea găsi compatibili”, a declarat, pentru BotosaniNews, o verișoară a lui Dan Pandrea.