Lumina Sfânta de la Ierusalim a fost adusă pe Aeroportul de la Salcea. De aici, va ajunge în bisericile din județul Botoșani. O delegație de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a plecat pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, aşa cum a fost și în anii trecuți.
Pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” au așteptat mai mulți preoți, inclusiv din județul Botoșani, care au luat Lumina Sfântă și o vor duce în biserici astfel încât la miezul nopții credincioșii să poată lua lumină.
Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor.