În activitățile lor, polițiștii botoșăneni ajung să afle povești ale unor copii care au trecut prin încercări de la vârste fragede. Mulți dintre cei mici le-au rămas în suflet oamenilor legii, iar de multe se întorc la locuințele acestora pentru a-i ajuta. Îi învață cum să evite conflictele, să aleagă calea dreaptă în viață, să respecte legea și să stea departe de anturajele nocive. Pe lângă asta, polițiștii pun mână de la mână și le cumpără celor mici dulciuri, fructe și hăinuțe, de care aceștia se bucură nespus.
La fel s-a întâmplat și acum, înainte de Paște, când oamenii legii s-au mobilizat și le-au oferit daruri copiilor mai puțini norocoși.
„Înaintea sărbătorilor pascale, am avut o întâlnire specială cu o parte dintre copiii pe care i-am cunoscut în cadrul activităților profesionale și care ne-au rămas în suflet. Acești copii pornesc în viață cu mai puține șanse decât alții. Ei au trecut prin încercări pe care nu și le-au ales, dar pe care trebuie să le depășească pentru a putea trăi o copilărie normală. Astfel, ne-am mobilizat si am mers în localitățile Broscăuți, Cordăreni, Hilișeu Horia si Unțeni pentru a le dărui tot ce este nevoie pentru masa de sărbători. Nu am oferit doar dulciuri, alimente și hăinuțe, ci am oferit și speranță și curaj. Ne dorim ca acești copii să aibă încredere în ei înșiși și să-și dorească mai mult, să lupte pentru visurile lor și să ajungă acolo unde își propun. Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.