Un bărbat originar din județul Botoșani va face pușcărie pentru că a sfidat legea. Octavian Dănuț Cozac, care este din localitatea Mihăileni, dar care s-a mutat la Brașov, va ajunge la închisoare ca urmare a faptuilui că nu a plătit „amenda în cuantum de 1 800 lei, corespunzător a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 10 lei, pentru săvârșirea infracțiunii furt în stare de recidivă postexecutorie” și nici nu a prestat munca în folosul comunității dispusă de instanță în urmă cu trei ani.
Botoșăneanul, în vârstă de 57 de ani, care a fost prins la furat dintr-un magazin Profi, va face pușcărie timp de 48 de zile, după ce Judecătoria Brașov i-a înlocuit munca în folosul comunității cu închisoarea.
Bărbatul a fost dat deja în urmărire națională de către Poliția Română, iar, dacă va fi prins, va ajunge direct după gratii.
Solutia pe scurt:
Admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Braşov privind persoana condamnată Cozac Octavian Dănuţ (). În baza art. 64 alin. 5 lit. a) C.pen., înlocuieşte cele 48 de zile-amendă stabilite în sarcina condamnatului Cozac Octavian Dănuţ prin sentinţa penală nr. 1079/30.06.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 12213/197/2019, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2021, neexecutate prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 925/03.06.2022, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 25053/197/2021, definitivă prin necontestare, cu 48 de zile de închisoare. Dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei închisorii de 48 zile şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate Cozac Octavian Dănuţ, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, avocat Ticuşan Andreea, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.04.2024.