Lucrările pentru șoseaua de centură ocolitoare a municipiului Botoșani, prin Curtești, au fost scoase la licitație. Tronsonul de 10 kilometri va avea continuitate în drumul expres Botoșani – Suceava și va avea patru sensuri giratorii. Va fi un drum cu două benzi de 2,5 metri, parcare pentru mașini mari, spațiu de relaxare și altele.
„S-a publicat pe sistemul de achiziții publice cea mai mare licitație din istoria orașului. Este vorba de licitația pentru lucrări pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Botoșani, prin Curtești. Această licitație are o valoare de peste 60 de milioane de euro, iar termenul pentru depunerea ofertelor este 27.05. 2024, ora 15.00. Îmi doresc foarte mult ca la aceste lucrări de anvergură să avem constructori din Botoșani, dacă se poate, dar licitația este deschisă pentru orice operator economic”, a declarat, vineri, Cosmin Andrei.
Printre beneficiile acestei investiții se numără dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului, devierea traficului de tranzit, micșorarea timpilor de parcurs, reducerea numărului de accidente și punerea în evidență a atracțiilor turistice din județul Botoșani, susține edilul municipiului Botoșani. După termenul de 27 mai, urmează evaluarea ofertelor și soluționarea eventualelor contestații, apoi va fi dat ordinul de începere a lucrărilor. Proiectul este cu finanțare europeană și nu este nevoie de cofinanțare din partea Primăriei.
„Municipiul Botoșani și partenerii din zona metropolitană nu vor trebui să mai contribuie financiar pentru această investiție”, a adăugat Cosmin Andrei.