Biroul Parchetului European din Cluj-Napoca face joi percheziții în mai multe locații, inclusiv în instituții publice din Botoșani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE destinate angajării tinerilor. Aceștia au descins la sediul Agenției Județean pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.
Perchezițiile au loc la domiciliile unui funcționat public, a trei foști funcționari publici și a șase alte persoane implicate în activitatea infracțională suspectată, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, dar și la alte cinci organizații care au primit granturi. Un număr de 20 de persoane, suspecți și martori, vor fi duse la audieri, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de EPPO.
Potrivit anchetei, între 2018 și 2021, suspecții au obținut mai multe granturi legate de proiecte care ar fi trebuit să sprijine tinerii să-și îmbunătățească angajabilitatea și să îi ajute să intre pe piața muncii, potrivit euractiv.ro.
Granturile au fost finanțate în totalitate din Fondul Social European (FSE), suma totală obținută fiind de 160.000 de euro.
Se presupune că suspecții au depus documente cu date incorecte la AJOFM Botoșani pentru a fi eligibili pentru granturi. Există suspiciuni și că oficialii Agenției au ajutat organizațiile din sectorul formării profesionale să completeze cererile de granturi și, în cele din urmă, să le primească.
Conform probelor, proiectele nu au fost realizate, iar cursurile pentru sporirea angajabilității tinerilor nu au avut loc.
Perchezițiile mobilizează zeci de ofițeri de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Botoșani.
Drama unui fermier din Botoșani! I-au murit vacile după ce le-a îmbăiat