Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat, pe 14 aprilie, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 40 de autovehicule, iar 9 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.