Un om de afaceri din Botoșani vrea să salveze unul dintre cele mai importante monumente istorice din municipiul reședință de județ. Patronul companiei Prodalcom SA, Cornel Șfaițer, a devenit proprietarul casei Friedrich Costiner de pe strada Maxim Gorki, pe care vrea ca în scurt timp să o reabiliteze.
Imobilul, aflat în zona ultracentrală a municipiului Botoșani, se află pe lista monumentelor istorice, iar reabilitarea sa presupune obținerea unor avize speciale din partea Ministerului Culturii.
Apel lansat recent pentru salvarea casei Friedrich Costiner
Unul dintre cele mai importante monumente istorice din municipiul Botoșani se degradează pe zi ce trece. Casa Friedrich Costiner reprezintă un monument arhitectural de o frumusețe aparte, dar, din păcate, până acum, a fost dat uitării și degradării.
Aceasta este situată pe Aleea Maxim Gorki, nr.13, municipiul Botoșani, a aparținut marelui afacerist Friedrich Costiner și se află pe lista patrimoniului cultural românesc.
O petiție online a fost inițiată, fiind semnată de botoșăneni, și nu numai, prin care se face un apel către municipalitate pentru salvarea acestui monument istoric care a aparținut afaceristului Friedrich Costiner.
„Vă rugăm să nu ignorați starea de degradare avansată a clădirii-monument istoric ce a aparținut afaceristului Friedrich Costiner, Aleea Maxim Gorki, nr.13, municipiul Botoșani, aflat pe lista patrimoniului cultural românesc și inițiați procedura de exercitare a dreptului de preempțiune in scopul de a reda comunității această clădire, așa cum arăta odinioară. Casa ,,Friedrich Costiner” este parte din istoria acestui oraș. Dispariția acesteia va duce nu numai la pierderea unui monument arhitectural de o frumusețe aparte, ci și la uitarea in negura timpului a unui important crâmpei din istoria acestei urbe”, arată inițiatorul petiției.